Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:
Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;
Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.
Schimbător e omu-n toate și ades nefericit,
Cum spuneam deci adineaori, este greu de mulțumit!

Când te laudă, când te-nalță, să privești și-apoi să uiți;
Nu sui pe piedestale, c-ai s-ajungi să pleci desculț!
Dealul Căpățânii fie singura ta înălțare,
Cel mai 'nalt munte ce-l sui fie propria-ți lepădare.

Cu aceeași gură lumea Îl primea cu aclamații,
Ca apoi, cu limba moartă, să-I aducă acuzații.
Nu căuta la fața lumii, nu-alerga s-o fericești,
Căci încerci, fără de voie, adevărul să-l știrbești.

Cel mai ticălos îmi pare ochiul fără de Hristos:
Are două efe-n traistă, cântărind doar spre folos.
Când e să câștige, scoate efa cea cu guri lărgite;
Când nu e spre vreun folos, pune efe ponosite.
Doamne, cât de-ntunecat este ochiul făr' lumină,
Dezlipit de tot ce ești, construit din lut și tină...

De la ceartă și mustrare nu pleca făr' să privești,
Poate au ceva în ele, niște legi dumnezeiești.
Și cu cearta, cu mustrarea, fă-te tot mai înțelept,
Ca să-nveți să mergi pe cale totdeauna numai drept!

11 iulie 2026